Duminic─â, 19 Decembrie 2010 23:41

Semne bune anul n-are

Rate this item
(0 votes)

"Noul Contract Colectiv de Munca Unic la Nivel National pentru anii 2011-2014 a fot semnat ieri (17 decembrie, n.red) la sediul Consiliului Economic si Social", informeaza newsin.ro.

Documentul prevede faptul ca salariul minim si grila de salarizare vor fi negociate anual, salariul minim pentru 2011 fiind stabilit la 700 de lei. Contractul a fost semnat de reprezentantii confederatiilor patronale si federatiilor sindicale la nivel national.

"Noul Contract Colectiv de Munca cu valabilitate pe patru ani 2011-2014 cuprinde elemente noi fata de cel vechi, care tin seama de situatia actuala a economiei. Una dintre noutati este ca salariul minim si grila de salarizare se vor negocia anual", a declarat Cezar Coraci, presedintele UGIR 1903.

Practic, salariul minim stabilit pentru anul viitor va fi mai mare "decat vrea Guvernul", de 670 lei.

"Ca sa exemplific, conform grilei de salarizare, un muncitor calificat va avea un salariu mai mare cu 7%, respectiv 770 lei, iar pentru alte categorii, cum ar fi persoanele cu studii superioare, nu va creste in limita minima, ci se va mentine la acelasi nivel. Pentru maistri va fi o marire de 1,3% a salariului minim", a mai precizat Coraci." Precizeaza paginamedicala.ro in articolul de la link-ul urmator: http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Grila-de-salarizare-va-fi-negociata-anual_10457/#comments_start

2011 are semne proaste inca de dinainte de a incepe.

Impostura a atins cele mai mari cote din istoria Romaniei.

Statul este cel mai mare impostor, atunci cand coruptia calca in numele statului peste drepturile omului, drepturile pacientilor, drepturile salariatilor.

Orice fel de Contract Colectiv de Munca va fi incalcat din secunda urmatoare semnarii. Nu s-au putut abtine de la furat si imbogatirea rapida (model creat tot de ei si acum platit de noi toti) si de la taierea cracii pe care stateau, nici macar cand lucrurile puteau fi controlate.

Nu inteleg reprezentantii confederatiilor patronale si federatiilor sindicale la nivel national. Cum ati putut sa stati de vorba cu ei? Voi aveti idee ca a sta de vorba cu "ei" va discrimineaza si va face partasi la incalcarea contractului colectiv de munca?

Arieratele baga Romania in faliment, blocheaza economia, cresc numarul somerilor, scad baza de impozitare, reduc plata muncii si stimuleaza hotia.

Guvernul actual (condus de Basescu si banda PDL, prin Boc) isi va face "treaba" pana la capat, ceea ce este destul de bine, pana nu se va ajunge la fundul sacului, nu va fi clar pentru tot romanul, ca in lumea asta se traieste din munca si nu din furat (sau renta sau loto sau din pacaleala) si ca modelul actual de parvenire nu are nimic de a face cu democratia, capitalismul sau socialismul, nici cu religia, nici cu omul, ci este creatia intunericului si rezultatul unui mod de a intra in istorie.

Nu suntem cu nimic mai buni decat conducatorii pe care-i avem, atata timp cat o meritam, pana nu facem noi un salt si ne schimbam purtarea si atitudinea fata de munca, proprietate, valoare, drept, religie.

O sa se duca in pustie toate sandramalele bazate pe tot ceea ce inseamna repere in Romania. Nimeni nu va scapa de asta, inclusiv de tacerea de acum si toti cei care se cred aparati si ca lor nu li se poate intampla, vor fi maturati de tavalugul hotiei si incompetentei si lipsei de repere, care vine in 2011.

Read 3681 times Last modified on Luni, 01 Octombrie 2012 21:44

Leave a comment

Make sure you enter all the required information, indicated by an asterisk (*). HTML code is not allowed.