Politica

Documentele pe care vi le prezentăm astăzi în exclusivitate sînt de-a dreptul revoltătoare. Este vorba despre Declaraţia de avere a lui Alexandru Florian, din care aflăm că doar salariul anual primit de la buget este cu mult peste 80.000 de RON ca director al Institutului „Elie Wiesel”, aflat în subordinea Guvernului României, venitul său total fiind de 170.249 RON anual!Înainte de a vă prezenta aceste documente, se cuvine să facem cîteva necesare precizări:1. în anul 2013, salariul lui anual a fost de 43.248 RON, iar în 2014 salariul lui aproape s-a dublat, ajungînd la 81.614 RON, fiind mult mai mare…
Daca Brancusi avea carnetul rosu al Institutului Elie Wiesel, cu siguranta nu patea acest lucru.     Un proces verbal al unei ședințe din 1951 a Secțiunii de Stiința Limbii, Literatură și Arte s-a transformat într-un un document de istorie întunecată. Academicieni și intelectuali români de prima mînă, universitari cu greutate și pretenții participă la unul dintre cele mai anticulturale momente din istoria Academiei Române: o dezbatere legată de opera lui Constantin Brâncuși. Ea a avut loc în urma ofertei sculptorului român de a lăsa moșternire statului român circa 200 de lucrari și atelierul sau din Impasse Ronsin no 10. Ademciienii și…
Joi, 05 Februarie 2015 21:57

ZUS (zone urbane sensibile)

De cincizeci de ani, pe scena Europei occidentale are loc un spectacol regizat cu calculată perversitate şi urmărit cu un voayerism sinucigaş, de o clasă politică atinsă de scleroza sfârşitului. Imigraţia musulmană, Multiculturalismul şi Corectitudinea Politică, au fost şi sunt principalii actori ai unui delirant şi masochist ménage a trois, ale cărui creaţii monstruoase sunt Zonele Interzise (No-Go-Zones).  În 1968, conservatorul Enoch Powell, revoltat de politica dusă de Partidul Laburist de “predare a cetăţii” valurilor de imigranţi veniţi din fostele colonii, spunea într-un discurs memorabil: “Este ca şi cum ai privi o întreagă naţiune lucrând de zor la înălţarea propriului…
Miercuri, 18 Iunie 2014 21:50

Tratatul de la Lisabona sau ce inseamna UE

Toata lumea a auzit despre Tratatul de la Lisabona dar in mod sigur sant foarte putini cei care stiu cu adevarat ce implica si despre ce este vorba. Multi nici nu se intereseaza si nici nu vor sa auda despre aceste chestiuni “politice” pentru ca nu sant ei cei care trebuie sa stie si sa se intereseze despre aceasta. Datorita acestei nepasari, lehamite, ignoranta si prostie toata lumea sufera in ziua de azi consecintele acestei lipse de interes dar si de informare.In acest articol am sa ma refer la punctele esentiale ale acestui tratat cat si asupra urmarilor pe care…
Marți, 03 Septembrie 2013 16:43

Tehnici de manipulare securista II

În contextul procesului ordonat de aşa-numită „regionaliozare" şi de recrudescenţă agresivă a iredentismului ungarist, este util să ne reamintim de isprăvile comise în cursul nebulosului an „decembrist" de către auto-erijaţii elitişti ai intelectualităţii româneşti. În vara lui 1989 o gaşcă de expiraţi şi/sau intoxicaţi, deasupra cărora - pentru a da „greutate" actului trădării - a fost aşezat pe un ipotetic tron-hologramă însuşi (ex)majestatea Mihai, au semnat, „ca primarii" un act de Trădare Naţională a României: Declaraţia de la Budapesta. Pentru aducere aminte a celor care au uitat sqau nu cunosc, vă prezentăm un comentariu al domnului General (r) Aurel Rogojan,…
Americanii fără apă Conduc o mașină închiriată de-a lungul râului Ohio. Soarele scoate scântei din apă și mă orbește, dar nu-mi pun ochelari de soare, țin ochii larg deschiși, să absorb totul. Uite un panou verde, mă invită la Freedom (next right), cum pot refuza asta?Dealurile Pennsylvaniei sunt așa verzi și împădurite că uneori îmi fuge mintea și am impresia că sunt tot prin Vaslui, pe drumurile de noroi din Păltiniș, întrebând moșnegii dacă au auzit că vine Chevron la ei în sat.Dar sunt cu 8000 de kilometri mai la vale, tocmai în patria Chevronului și a gazelor de șist.…
Miercuri, 28 August 2013 22:20

Tehnici de manipulare securista

Circula un mail in care sunt vehiculate interpretari cu scop de dezinformare de tip securist.Ce-i securitatea decat unealta fostilor si a actualilor. Ce a fost securitatea decat o adunatura organizata sub forma de serviciu, cu scopul de a apara regimul, culege date despre orice cetatean cu scopul anihilarii oricarei forma de libertate induviduala sau de grup.Securistul nu este altceva decat o secatura care a ajutat enorm la instaurarea si mentinerea regimului comunist.Cu ajutorul serviciului securisto-KBGist s-a instaurat comunismul, odata cu Republica si alungarea Regelui si anihilat vointa poporului si democratia in Romania.Tot securistul, indiferent de functie si rang, a tradat…
Miercuri, 05 Iunie 2013 00:11

Cereti alta forma de guvernare, Monarhia!

Nici Regele nostru, Mihai Intaiul al Romaniei, nici Regina Angliei, nici toti Regii Europei, nici macar Dumnezeu, nu poate trece peste liberul arbitru al romanului, sa ne dea la Loto ceea ce nu cerem:O alta oranduire, cea dreapta, peste Romania!Asta numai Monarhia este si doar cu Regele nostru, Mihai Intaiul al Romaniei, Suveranul absolut al romanilor si Romaniei!Cereti alta forma de guvernare dragi romani, cea in care Romania a devenit moderna, infloritoare, suverana, intreaga, dodoloata!
Marți, 30 Aprilie 2013 22:13

Asta-i baia de multime dorita de romani!

"Când, după un exil impus, i s-a permis să se întoarcă doar pentru câteva zile în patria sa, afost salutat de mulţimi uriaşe la Bucureşti. Le-a spus atunci ceea ce nici un lider comunist n-ar fi îndrăznit să le spună vreodată: «Vă iubesc!». Si, cu toate că guvernele succesive au încercat timp de 44 de ani să discrediteze monarhia, românii l-au crezut." ( citat din cartea Mihai I al Romaniei. Regele si tara. de Ivor Porter)-Au fost UN MILION de oameni in strada. UNIC! Atunci trebuia ca un om cu "sange-n instalatie" sa incite la daramarea (neo)comunistilor si instaurarea (chiar…
Buna Vladimir,Acesta este o continuare a investigatiei inceputa pe 27 martie. Ca sa poti cuprinde cu totul ce s-a intamplat in ultimii zeci de ani trebuie sa citesti de la capat de pe www.ecouri.roUpdate 31 martie. NATO si Rusia si-au dat mana. 2 aprilie - Omul de afaceri roman Ioan Niculae dezvaluie la emisiunea Jocuri de Putere  modul in care economia Romaniei urma (sper ca e timpul corect) sa fie pusa pe butuci in urmatoarele luni prin Hotararea de Guvern 22/22 ianuarie 2013M-am prins. Mi-am adus aminte ca si Mihai Razvan Ungureanu, fost sef SIE si apoi prim-ministru are in…
Marți, 23 Aprilie 2013 20:49

Radiografia societatii romanesti

Adevarat in totalitate....si..!??? NU face nimeni nimic...nu se mai POATE face nimic, oamenii se uita doar cum se scufunda vaporul de sub ei..scapa cine poate!Acad. Dinu C Giurescu despre societatea romaneascaBaza industrială existentă în 1989 a dispărut. Numeric, cel puţin 80% din capacităţile de producţie au fost date la fier vechi. În Bucureşti existau în decembrie 1989 cel puţin 47 mari întreprinderi. Au dispărut complet 34 Tot efortul de industrializare al României din secolul XX a fost în cea mai mare parte anulat. O atare distrugere a industriei proprii este, după toate probabilităţile, unică în Europa dacă nu şi în…
Marți, 23 Aprilie 2013 20:44

De ce a fost omorat Muammar al-Gaddafi

Au trecut aproximativ doi ani de când a început aşa numita "primăvara arabă" Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din Jamahirie în "tânără democraţie". Să vedem ce nu le-a convenit libienilor, de ce l-au omorât pe liderul lor Muammar al-Gaddafi.1. Libia lui Gaddafi nu avea nici o datorie faţă de nimeni în lume.2. Preţul unui litru de benzină era de 0.14$3. Preţul unei pâini era de 0.15$4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64000$ pentru a-şi procura apartament.6. Fiecare familie libiană avea propria casă.7. Pentru fiecare membru, familia libiană…
Partea I: România cu Moldova de la Nistru la Siret, dar fără Transilvania, ori Valahia... şi fără una şi fără altaÎn 1980, la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Madrid, o delegaţie a imigraţiei maghiare s-a prezentat cu documente prin care revendica independenţa Transilvaniei, în numele unui pretins partid socialist transilvănean în exil. Nu putine delegaţii prezente la Conferinţă au luat problema Transilvaniei în serios. Anual, după „momentul Madrid", în Congresul SUA apărea câte o rezoluţie în susţinerea ideii că, în România, indiferent de regim, indiferent dacă a fost republică sau monarhie, ungurii au fost întotdeauna persecutaţi…
Duminică, 17 Martie 2013 22:57

De ce nu se aplica punctul 8 de la timisoara

Si va mirati ca nu a fost pus in aplicare punctul 8 de la Timisoara?Cum îşi împart Capitala„Harta imobiliară" a Bucureştiului e divizată între două mari grupări de afaceri, ai căror membri provin din serviciile secrete. Au ieşit din negura Războiului Rece după ce, în numele unei ideologii criminale, au spionat NATO şi ţările din lumea liberă. Apoi au călcat pe morţii Revoluţiei şi, din comunişti, au devenit capitalişti rapace, privatizând reţele de spionaj în filiere de afaceri. Acum, domină economia naţională, aşteptând din umbră miliardele de euro din fondurile europene.Două mari grupări de afaceri îşi împart piaţa imobiliară din…
Miercuri, 13 Martie 2013 22:18

In Romania nu functioneaza drepturile omului

In Romania nu functioneaza drepturile omului, dreptul la proprietate, dreptul la sanatate.Functioneaza doar ifosele Angelei Merkel, de a impune Guvernatori si a intimida democratia si alegerea cetateanului.Mai functioneaza in Romania, cu sprijin idiot UE, eradicarea poporului roman din propria tara, arborarea de steaguri straine peste institutiile statului si un viitor Kosovo, scapat complet de sub control, mai rau decat razboiul din Yugoslavia.Se lucreaza inca la teritorii si independenta nationala, singurele stavile in calea firmelor chimice.Otrava farmaceutica va intra in UE prin Romania, gasindu-si clientii, cu siguranta, conform blegelii si genei modificate in expresie, dictate de cartelurile farmaceutice si lacomiei politicienilor.UE,…
In nici o tara din lume, o minoritate nationala, pripasita cu forta si sustinuta cu forta, nu arboreaza steag strain, pe institutiile statului.In Germania, Merkel admite steag romanesc pe o primarie nemteasca? Sau steag turcesc?Isi pun arabii steagul lor pe institutiile Germaniei, pe primariiile din Germania, sau din SUA?Niste nebuni vor Kosovo peste Romania, in tara cu cea mai numeroasa securitate fata de orice stat din lume.Bai SRI-uri (cam 7), ne bagati in Kosovo ca voi nu sunteti satui cat sugeti poporul roman?Bai SRI-uri, faceti-va fisa postului!
Miercuri, 13 Martie 2013 20:23

Complotul Ungariei impotriva Romaniei

Se ştie că Ungaria are un interes major pentru ca România să nu intre nici în anul 2013 în spaţiul Schengen şi acţionează în această direcţie, cu sprijinul Olandei, Finlandei şi Germaniei. Ca urmare, românii get-beget acceptă acordarea, cu multă generozitate şi în mod gratuit, a cetăţeniei şi paşaportului din partea Ungariei, fără să cunoască limba ungară, Constituţia şi imnul, istoria şi geografia acestei ţări. Pe cale de consecinţă, românii care obţin şi cetăţenia Ungariei se pot angaja uşor în toate ţările Uniunii Europene, fără niciun fel de restricţii. Mai nou, pensionarii români get-beget care cer şi obţin cetăţenia ungară…
Boala Parlamentarilor romani: Alzheimerul.O declanseaza alegerea lor, uita tot ce au spus in campanie, imediat ce-si vad postul dorit.Isi amintesc de indata ce au promis, imediat dupa ce nu au fost realesi.Cam asa arata creierul parlamentarilor. Sa facem un scan alegatorilor? Pai avem creierul mult mai afectat daca mai continuam sa alegem astfel.Se impune o schimbare, se impune recunosterea Monarhiei, ca o formula sanatoasa de organizare Constitutionala si administrativa a tarii.
Vineri, 15 Februarie 2013 00:11

S-a umplut Romania de cacati!

Prea multi frecatori de menta in Romania!Au motivat neparticiparea la Referendum prin apararea Presedintelui dement ramas.La Locale, au fost cativa, la Parlamentare, mai putini.Nu-si asuma votul, nici nevotul.Ne apropiem de situatia de la Marasesti (pardon folosirea numelui Marasesti si tragediei de acolo, ca asa se poate face exprimarea ideii).Cica la Marasesti traia un padurar, martor al evenimentelor, care raspundea reporterilor, cum s-au desfasurat luptele.Badea Ion relateaza cum a fost la Marasesti: in prima zi nemtii erau sus si romanii jos. Au venit nemtii de sus, prin padure si i-au casapit pe romani de s-au cacat pe ei.A doua zi erau…
Joi, 07 Februarie 2013 20:51

Nu plange Maica Romanie!

De ce o fi murit eroul acesta?Nu cred ca pentru a vedea pervertirea notiunii de coabitare si patriotism.Coabitarea este un termen indicat a fi folosit pentru vietuirea in buna pace si armonie a cetatenilor unei tari, indiferent de culoare, nationalitate, religie, orientare politica.Eroul din imaginea de mai jos a stiut ce inseamna coabitarea si patriotismul.In mintea politicienilor, coabitarea inseamna ca hot la hot nu-si scoate ochiul si convietuirea pasnica intre gastile vechi si noi, ajunse la guvernare, adica intre tradatori si hoti, sub fusta infractorilor mondiali.Poarta care pune fanariotul sa guverneze Romania acum nu este in est, ci in vest.Notiunea…
Isi privatizeaza Merkel nimicul?Si-a vandut Merkel vre-un aur sau petrol sau apa de ploaie de Germania (Hidroelectrica Germaniei?). Isi vinde Anglia vreo rezerva de carbune? Ca urmare a trocului Merkel-Basescu-Ponta?Da firma Chevron cu gase de sist in Germania?Bai incompetentilor, voi nu reprezentati Romania!Merkel privatizeaza incompetenta lui Basescu, la un loc cu tradarea lui!
Duminică, 03 Februarie 2013 20:23

Romania actuala, o tara fara capatai!

Romania actuala, o tara fara capatai!In urmatoarele luni, la indicatiile FMI, UE, Romania isi va da pe nimic ultimele resurse. Se va privatiza CFR, Tarom, Hidroelectrica, va continua Proiectul Rosia Montana, exploatarea gazelor de sist, se va "privatiza" Posta Romana" si tot ce a ramas inca in picioare, la 23 ani de la Revolutie.La anul, se va valida terenul deja vadut din Romania strainilor, in plus se va da drumul legal vanzarii strainilor, a pamantului Romaniei.Independenta si suveranitatea Statului Roman sunt, la 22 ani de la Revolutie, pierdute complet.Victor Ponta a mers la Bruxelles cu ideile lui si s-a intors…
Pagina 1 din 3

Direct de pe frontul sistemului sanitar

7 years ago
Read8653 times
Suntem în 2017, luna august, ziua 10, și c.cevedeți aici este ciuperca Agaricus Blazei Murill denumită și Ciuperca lui Dumnezeu, marcă românească înregistrată sub denumirea Agaricus Milena. Ne aflăm ...

Administrativ-economic

11 years ago
Read5034 times
Se întîmplă la noi, în munţii Apuseni. Pe tacute !Dimineața pornim pe ruta Lupsa - Hădărău - fostul sat Geamăna. De la Hădărău se urcă pe un drum de țară cale de 4-5 km pînă ajungem la un pod. În ...

Filozofic-religios

11 years ago
Read5218 times
"- Ce ne puteti spune despre vremurile grele prin care vom trece si noi?- Ei, prin ce-am trecut noi, dar prin ce-o sa treceti voi! Acele vremuri deja le-ati inceput. Spre deosebire de alte vremuri, ...

Cultura

9 years ago
Read4713 times
Octombrie 1926: la o săptămână de la îmbarcarea lor din Franța, cutiile din lemn în care se aflau o serie de sculpturi ale lui Brâncuși ajungeau, în sfârșit, la New York. Plecaseră din Paris însoțite ...

Istorie

10 years ago
Read4679 times
Ungaria, obligată de un român să-şi ceară scuze, ÎN PLENUL ONU, pentru Holocaustul din nordul TransilvanieiANTON LIXANDROIU: “America e doar soția mea, pe când România e mama. De mamă nu poți divorța ...

Social

11 years ago
Read4707 times
Fotografia care a stârnit controverse pe Facebook.Mesaj şocant pentru româniO companie scoţiană care organizează excursii de vânătoare în România a stârnit un val de critici şi acuzaţii pe reţelele ...