Luminată în slavă, mai strălucitoare ca soarele, căreia încă nu i-au stat oamenii împotrivă şi au înjurat-o, se va arăta în ciuda vrăjmaşilor, semn slăvit de biruinţă a binelui asupra răului. Atunci, în zilele acelea înfricoşate, pe pământ şi-n tot trupul, Însuşi Dumnezeu Cuvântul vine să cheme pe oameni, pentru cea din urmă oară, însă nu la pocăinţă, ci la judecată. Atunci Dumnezeu şi iconomia mântuirii, nu mai e pe crezute ci pe văzute.

Iar pe Antihrist, în care lucra toată puterea Satanei, Domnul îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale (2 Tes 2,8) ... Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la 1335 de zile (Daniil 12).

E ziua Domnului cea mare şi înfricoşată, zi de fericire pentru cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, de bucurie negrăită, ziua întoarcerii Acasă, în ţara de obârşie şi capătul plângerii. Zi de fericire, văzând izbânda răbdării, văzând învierea cea de obşte, văzând moştenirea cea gătită de la întemeierea lumii celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi-au rămas în dragostea Lui până în sfârşit ... Şi taine între taine, numai de Dumnezeu ştiute, atunci se vor vedea.

Ceilalţi vor sta să-şi dea sufletul de groază şi de aşteptarea celor pornite să vie peste lume, căci tăriile Cerului vor fi zguduite. Atunci vedea-vor pe Cel ce L-au răstignit venind în nori, cu putere şi cu mărire multă; pe Cel ce este dragostea noastră, care nouă ne împrăştie frica, dar groaza groazelor, celor ce l-au prigonit şi L-au răstignit pentru iubirea Sa de oameni şi trebuind să-şi capete plata veşnică, după faptele lor.

Drept aceea, văzând că s-a luat pacea de pe pământ, dar timpul încă nu ni s-a luat, cu glasul lui Dumnezeu chemând pe toţi oamenii de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea. Iar ziua aceea poate fi oricând. Iar despre Antihrist se mai poate scrie şi altfel. Amin.